Singura

Nu fac fotografii. Nici în călătorii, nici la aniversări, nici în alte momente care trebuie trebuie să rămână imortalizate. Nu le am pe astea cu imaginea sau, ca să citez din Lost in Translation, nu sunt genul ăla de fată care îşi fotografiază degetele de la picioare. Mi se pare că, oricât m-aş strădui, ceea ce văd nu se poate capta cu un aparat şi un click. Şi am, prin compensare, admiraţie nedisimulată pentru toţi cei care pot.

Am, de asemenea, noroc de oameni în jur care să foloseasca obiectivul pentru mine, de la care împrumut fotografiile care să îmi aducă aminte de locuri şi chipuri.

Acum câteva zeci de ani, însă, Florin mi-a dat leapşa asta. Spune ea: să arătăm cea mai bună fotografie. Eu o să o postez, cred, pe singura pe care am făcut-o :). Şi ca blasfemia să fie completă, adaug: cu un telefon. (Exagerez. Una dintre cele maxim 10 fotografii pe care le-am făcut până acum. Bine, hai, 27).



Explicaţia ei.

La final de post, o să mai supăr o dată prietenii fotografi: nu cred că imaginea ar face cât o mulţime de cuvinte. În ce mă priveşte, ele sunt singurele care pot reţine o bucată de viaţă.